Dezvoltarea accelerată a performanțelor tehnicii de calcul și, în special, progresul continuu din domeniul comunicațiilor a condus la apariția și dezvoltarea domeniului sistemelor multimedia. Acest domeniu presupune prelucrarea și prezentarea publică a unui flux de informații în mod continuu și de conținut variabil (semnal video, semnal audio, semnal date) într-o sală multimedia. Calitatea prezentării (dimensiune, rezoluție, nivel sunet, tip sunet) este una dintre caracteristicile principale ale unui sistem multimedia. Legislația, însă, nu reglementează decât parțial acest nou domeniu.
Un astfel de caz particular este reprezentat de sălile de cinematograf. Pentru sălile de spectacol cinematografic există „Norma metodologică pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006 din 12.09.2006”. Aceasta descrie cum trebuie să fie calitatea imaginii și sunetului și cum trebuie să fie calitatea confortului oferit celor care iau parte la un spectacol cinematografic.
În textul legii, se menționează următoarele idei:
- calitatea proiecției cinematografice (iluminarea ecranului – fără film, sunet tip, vizibilitate și audiție de un anumit nivel în întreaga sală)
- condiții de confort pentru vizionare (sistem de încălzire central sau propriu, scaune tip cinema cu șezutul capitonat, numerotate, pardoseală acoperită cu linoleum sau alt material similar, posibilități de aerisire a sălii, holuri de intrare, sală tratată acustic, grupuri sanitare în stare de funcționare, personal instruit pentru deservirea spectatorilor)
Acest lucru arată că la un spectacol sau o prezentare cinematografică important este confortul observatorului care desăvârșește spectacolul. Nu cred că se poate discuta de o prezentare plăcută, interesantă sau de un spectacol atunci când observatorul obosește privind și nu poate urmări cu toată atenția materialul prezentat.
Vă propun câteva idei după care trebuie să ne ghidăm atunci când dorim să ne construim propria sală multimedia pentru uz public:
- sală de ședințe
- sală de training
- sală de curs/seminar
- sală de așteptare cu panouri de informare
- sală de spectacol
Principala caracteristică pentru o sală multimedia o reprezintă definirea clară a spațiilor: spațiul de desfășurare a prezentărilor și cel care asigură confortul observatorilor. Din punctul de vedere al confortului, el poate fi, de asemenea, împărțit în două caracteristici principale: personal și colectiv.
Tipuri de săli multimedia
În acest articol, mi-am propus să prezint în câteva cuvinte condițiile care determină, în general, limitările apărute între spațiile unei săli cu echipamente multimedia. Topologia spațiului este determinată de tipul de activități desfășurate în el:
- sală de spectacol, tip „amfiteatru”
- sălă de ședințe
- sală de curs
- sală de seminar cu observatorii orientați către un punct de pe margine sau tip „ring”
- teren pentru manifestări sportive etc. cu observatorii orientați către un punct central
Caracteristicile ochiului uman
Să reflectăm asupra caracteristicilor ochiului uman și a modului în care îl antrenăm pe acesta în activitățile de zi cu zi. Prima și cea mai importantă este privitul spre linia orizontului.
Punctul de fugă
Ceea ce specialiștii numesc „linia de fugă” sau „punctul de fugă” este poziționat în fața noastră la nivelul planului orizontal pe care se află tălpile noastre, dar la o anumită distanță față de noi. În mod obișnuit, privim sub axul orizontal normal al ochiului. Îi generăm acestuia o obișnuință (asta se datorează și faptului că unghiul vizual al ochiului uman este mai deschis sub linia orizontală cu aproximativ 25% față de cel de peste linia orizontului). Această obișnuință va genera, însă, un comportament deficitar atunci când vom forța ochiul să urmărească în afara liniei de fugă sau sub alt unghi decât cel drept.
Privire spre linia orizontului
Altă privire asupra liniei orizontului
Distanțele focale
Să analizăm și distanțele focale minimă și maximă ale ochiului uman. Studiile arată că distanța minimă de adaptare a ochiului uman sănătos este de 25 de centimetri între obiectul vizionat și cristalinul ochiului. La depărtare, unele studii arată că de la 20 de metri și până la infinit obiectele sunt focalizate la aceeași distanță focală. Ochiul nu poate să se adapteze mai mult pentru distanțe mai mari. Putem spune că un obiect aflat la o distanță mai mare de 20 de metri va putea fi identificat mai greu decât același obiect aflat la o distanță de 20 de metri. Iar obiectul aflat la o distanță mai mare va necesita o atenție mai mare pentru a-i putea observa cât mai multe detalii.
Din punct de vedere anatomic, privitul sub o distanță de 20 de metri presupune încordarea mușchilor ce produc modificarea formei cristalinului. Acesta devine convex și poate centra pe retină imaginea punctului privit. În mod evident, pe o perioadă mai lungă de timp, o oră în cazul prezentărilor multimedia din sălile de curs sau seminar sau în cazul salariaților care lucrează exclusiv la calculator, această încordare a mușchilor din corpii ciliari duce la:
- oboseala ochiului
- deteriorarea calității observării
De aici provine necesitatea acelei pauze de 10 minute în care se recomandă privitul spre linia orizontului.
Topologiile spațiului multimedia în funcție de activitățile desfășurate
Să analizăm acum cele două topologii cu câteva avantaje și câteva dezavantaje ale lor generate de caracteristicile ochiului uman.
Topologia cu observatorii orientați către un punct de pe margine
În topologia cu observatorii orientați către un punct de pe margine există avantajul că toți văd aceeași parte a prezentării simultan, dar din unghiuri diferite, în funcție de poziția lor în sală. Unghiurile de vizualizare a prezentării constituie o caracteristică care definește, în principal în această topologie, spațiul de confort personal.
De exemplu, unele săli de spectacole oferă prețuri reduse pentru locurile de pe margine sau pentru cele din spatele sălii, unde distanța este mai mare de 20 de metri. Totul deoarece acestea nu oferă același confort cu cele centrale din spațiul de până la 20 de metri. Totodată, în sălile de spectacol cu balcon, prețul la balcoanele aflate în poziții centrale de până la o anumită înălțime sau în cele mai apropiate de scenă în funcție de dimensiunile sălii este mai mare.
Acest lucru se datorează:
- faptului că spațiul personal este delimitat mult mai clar
- faptului că unghiul de vizualizare este mai puțin solicitant pentru ochiul observatorului
În sălile cu scena înălțată, locurile din față și cele centrale sunt, de obicei, mai puțin căutate. Asta deoarece poziția de observare este sub un unghi deasupra liniei de fugă cu care ochiul este obișnuit. Acest lucru ce face ca observarea să fie mai obositoare. Cele mai comode locuri sunt cele din sălile organizate sub formă de amfiteatru cu distribuție circulară a observatorilor din rândurile din spate și cu orientare perpendiculară a observatorilor spre zona de prezentare. În acest caz, nu apare o suprasolicitare de unghi datorată unghiului deviat în lateral față de punctul de fugă.
Topologia cu observatorii orientați către un punct central
Există avantajul că toți văd în unghi drept întreaga prezentare. Însă, aceasta trebuie să fie reprezentată în toate cele 3 dimensiuni cu vizibilitate din toate directiile. Acest lucru este acum realizabil și într-o sală multimedia prin proiecții holografice. Fiecare proiecție holografică va fi alterată de diferitele culori ale îmbrăcăminții observatorilor și mobilierului de vis-a-vis de spațiul de confort personal. Astfel, se impune o anumită structură a spațiului de confort care să reducă această alterare.
Concluzii
Din toate aceste lucruri expuse mai sus, putem trage concluzia că pentru crearea unui spațiu multimedia confortabil este nevoie de:
- o calitate ridicată a formei de prezentare
- o dimensiune a spațiului de prezentare suficient de mare pentru a putea observa detaliile, dar suficient de mică pentru a nu fi obositoar
- un loc confortabil și cât mai puțin obositor pentru observator